CianBlog

E greu sa descriu ce simt acum, cand ma pregatesc sa revad locurile de unde am plecat acum aproape trei ani.
Imi amintesc ultimele zile inainte de plecarea din tara; inceputul de toamna, stresul, gandurile confuze, intrebarile care isi asteptau raspunsul, tacerea, toti cei dragi pe care ii lasam in urma, sentimentele de bucurie amestecata cu tristete, apoi drumul la Otopeni, zborul lung si obositor in care nu am putut sa inchid un ochi, cunostinta care ne astepta la aeroport in Montreal cu Nissanul Murano – nu prea existau multe in Romania la vremea aia – drumul in noapte pe highway – imagini halucinante – truckuri uriase care ne depaseau, nopatea neagra, luminile rosii reflectate pe soseaua uda, casa prietenilor nostri, intre copaci, noua, frumoasa, rece…
Plecarea a doua zi spre Vancouver, oboseala combinata cu excitatie maxima, aeroportul – beautiful British Columbia ne astepta in ploaie – cunostintele de aici cu flori si baloane pe care scria “Welcome!” imbratisari, apartamentul inchiriat, balonul cu “Welcome!” lipit de tavan in sufrageria goala si rece… Asa a fost inceputul.
Fiecare dintre cei care au trecut prin experienta unei emigrari are povestea lui dupa care se poate scrie o carte.

M-am intrebat de multe ori de atunci daca plecare noastra a meritat sau nu. De un lucrur sunt insa sigur; am invatat despre lucruri noi, am cunoscut oameni pe care altfel nu i-am fi cunoscut, am vazut locuri, obiceiuri si am trait sentimente pe care probabil nu le-am fi trait.
Si-mi place sa cred ca ne-am intarit si am devenit mai buni.

Chiar daca numai pentru o vacanta, acum ne intoarcem acasa. Vom mai gasi acolo ceea ce credem ca am lasat?